Orchestra de instrumente aerofone și de percuție

Acest colectiv reprezintă un adevărat laborator de creație pentru formarea tinerilor interpreți. Reunind elevii de la toate cursurile, ce studiază la Catedra de instrumente aerofone și de percuție, reușește, de-a lungul anilor, să reprezinte instituția pe cele mai importante platouri. În acest laborator didactico-artistic elevii acumulează o bună experienţă de orchestră, artistică şi scenică, ce permite o încadrare eficientă şi plenară în câmpul muncii.

Formația activează în cadrul Centrului concomitent cu înfiinţarea catedrei. În acest colectiv şi-au perfecţionat măiestria interpretativă o pleiadă de muzicieni renumiţi din Republica Moldova. Printre dirijori se numără: D. Gherşfeld, D. Şramco, F. Evtodienco, A. Cuzneţov, I. Dobrunov, A. Condrea. Din 1992 ortchestra este dirijată de Ion Talpă. Sub bagheta  maestrului și a profesorilor V. Cincilei, N. Usaciov desfăşoară o vastă activitate de propagare a artei muzicale, evoluând cu succes în cadrul diverselor acţiuni cultural-artistice naţionale şi internaţionale, devine laureată a numeroaselor concursuri de specialitate, deţine titlul de Orchestră-model, se implică plenar în acţiuni extracurriculare. Printre cele mai semnuficative evenimente de ultimă oră se numără Zilele cooperării Europene la Iaşi și Chișinău, Nocturna bibliotecilor, Concursul Internaţional al Ansamblurilor Instrumentale şi Vocale „Ştefan Neaga” etc.