Menu

Dragi prieteni,

Bine ați venit pe pagina web a Centrului de Excelență în Educația Artistică Ştefan Neaga! Sunt absolut convins că ați auzit de instituția noastră, pentru că în cei peste 70 de ani aceasta a câştigat un loc special în inimile multor oameni, în special, a celor care au studiat, au activat și au petrecut momente frumoase ale vieţii.

De la fondare și până în prezent, pentru  instituție, o primă preocupare rămâne formareaa profesională a instrumentiștilor într-o gamă largă de instrumente muzicale, a soliștilor vocali, a muzicologilor, a dirijorilor de cor și coregrafilor. În cei 70 de ani de activitate instituția noastră a devenit o verigă importantă a sistemului naţional de educaţie și instruire muzicală, o adevărată pepinieră de formare a specialiștilor în domeniul artelor admiraţi de către publicul iubitor de frumos atât în țară cât și peste hotare.

Trebuie să știți că ne mândrim cu prestanța elevilor şi a profesorilor pe cele mai prestigioase scene din țară și din străinătate. De-a lungul anilor, aceștia au obţinut rezultate impresionante la concursurile de specialitate naționale și internaționale sau la olimpiadele şcolare, demonstrând că sunt la fel de buni, atât în scenă, cât si în sălile de clasă. Mulțumită acestora, avem în palmares colaborări prodigioase cu instituţii de cultură şi artă, de învăţământ de diferite trepte şi niveluri, organizaţii concertistice, autorităţi publice locale şi centrale.

CEEA Ștefan Neaga este locul unde elevii se formează ca oameni de cultură şi de unde își pornesc drumul în viaţă. Dezideratul Zadarnică-i calea spre muzică fără carte le călăuzește inspirat activitatea educațională. Așadar, cadrele didactice își ghidează cu grijă discipolii pentru ca aceștia să cunoască, să perceapă şi să însuşească într-un mod corespunzător fenomenul muzical.

Dragi tineri! Dacă sunteți pasionați de artă și doriți ca această preocupare pentru frumos să vă devină profesie, vă așteptăm să veniți la noi. A fi elev la CEEA Ştefan Neaga este o preocupare ce trebuie tratată cu seriozitate. Aceasta implică multă muncă, disciplină, exersare, dăruire și, mai ales, pasiune. Nu este deloc uşor să devii un bun interpret, vocalist, dirijor sau, în general, un bun specialist! Însă, dacă vă doriți să obțineți una dintre aceste profesii, sunteți așteptați să continuați cu perseverenţă procesul cuceririi muzicii început în gimnaziu ori școală de muzică. Veți avea la dispoziție patru ani de studiu și de prietenie cu cartea, cu profesorii şi, desigur, cu Măria sa, Muzica!


Gheorghe Perju, director

doctor în pedagogie, Om Emerit