În IP. CEEA Ștefan Neaga, în cadrul Clubului Tinerilor Compozitori, s-a desfășurat activitatea artistică – Atelier de creație cu compozitorul Laurențiu Gondiu și interpreta Rodica Gondiu (Moldova–România–Anglia), organizatori Snejana Pîslari și Vlad Burlea.În programul atelierului protagoniștii au prezentat culegerea creațiilor pentru pian “Sea Trilogy” și fragmente din proiectul ‘Prelude for Unfolded Three’ pentru pian și esraj.

Laurențui Gondiu a absolvit facultatea de Muzicologie la Colegiul de Muzică “Ștefan Neaga”, apoi și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, specialitatea Compozitie. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Republica Moldova și din România. Creația compozitorului este publicată, înregistrată și se interpretează cu succes atât în programe de concert, căt și în repertoriul didactic al școlilor și colegiilor de muzică.

Laurentiu Gondiu este lider si fondator al formației “Aud Band”, componența cărea prezintă o combinație captivantă a instrumentelor muzicale europene cu cele neeuropene, de exemplu, cu instrumentul indian esraj, demonstrat astăzi de Rodica Gondiu – pianista, vocalista și interpreta la acest instrument. Esraj crează un sunet evocator care conferă o calitate enigmatică compozițiilor acestei formației. Rodica și Laurentiu Gondiu, în prezent stabiliți la Londra, desfășoară mai multe proiecte muzicale.