Ziua Internațională a Muzeelor 2022, cu genericul – “Puterea muzeelor”
În baza acordului de parteneriat încheiat între CEEA Ștefan Neaga și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Corul feminin al CEEA “Ștefan Neaga”, dirijor, Ștefan
În baza acordului de parteneriat încheiat între CEEA Ștefan Neaga și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Corul feminin al CEEA “Ștefan Neaga”, dirijor, Ștefan
Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Anenii Noi sub egida Ministerului Educației Culturii și Cercetării și a Consiliului Raional Anenii Noi au organizat Festivalul
Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Anenii Noi a organizat Festivalul – Concurs Internațional de Artă Vocală, CÂNTĂ INIMA, ediția XXIV-a 2019, 2 decembrie
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE IAȘI a oferit elevei, Mariela Sainciuc – PREMIUL I, în cadrul Festivalului – concurs „ Din bătrîni,
La data de 14 noiembrie s-a organizat Concursul Televizat al Tinerilor Interpreți de Muzică Populară „Prezintă orchestra Folclor”, la care au participat și elevele CEEA
“Suntem fericiții contemporani cu marele maestru Eugen Doga” La data de 5.12.2019, la Biblioteca Ștefan cel Mare, a avut loc o Întâlnire de suflet cu
La data de 09.12.2019, Corala „Gloria” a participat alături de Capela Corală „ Moldova” a Companiei TELERADIO-MOLDOVA și BRIO SONORES la înregistrări în studiourile TV
La data de 06.12.2019, Corala Gloria a participat la concertul cu genericul: „Abonament muzical” organizat de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”.
La data de 29 noiembrie, Corala Gloria, condusă de dirilorii, Valeria Diaconu, Oleg Constantinov, și Onisim Cazacu au participat cu un recital de colinde și
La data de 20 noiembrie 2019, ora 13:00, elevii Centrului de Excelență în Educație Artistică “Ștefan Neaga” , au participat cu un Recital Vocal cu