Orchestra de Muzică Populară „Tinerii Rapsozi”

       Colectiv artistic format din elevii ce studiază la Catedra de instrumente populare. Formația este condusă pe parcursul anilor de mari muzicieni precum Gheorghe Mustea, Petre Neamţu, Vasile Goia ş.a. Din 1993 conducerea orchestrei este preluată de Vasile Panaite, Maestru în Artă. În acest colectiv sau format un număr impresionant de artişti instrumentişti, care astăzi sunt nucleul orchestrelor profesioniste din țară și străinătate. Orchestra a evoluat cu succes pe cele mai prestigioase scene, la concursuri de specialitate, festivaluri naţionale şi internaţionale, este frecvent solicitată să participe la diferite acţiuni cultural-artistice.

De pe timpuri și până în prezent, poporul nostru a considerat muzica populară o parte componentă și esențială a valorilor naționale. Practic, toate obiceiurile și tradițiile noastre sunt însoțite de muzică. Astfel, tezaurul nostru folcloric a devenit o platformă imensă de acțiune pentru culegerea, dezvoltarea și promovarea valorilor tradiționale, în cazul nostru, muzica populară.

Orchestra de muzică populară „Tinerii Rapsozi” nu este o excepție în sensul profund al promovării valorilor muzicale naționale. Acest colectiv activează în cadrul CEEA „Ștefan Neaga” la Catedra de instrumente populare, fondată în 1972. Primul, la pupitrul dirijoral, a stat Vasile Roșcovan. Ulterior, orchestra a fost condusă de așa personalități notorii ca: V. Sasu, G. Mustea, P. Neamțu, V. Goia,  O. Nedelea, G. Negură. Din 1993  și până în prezent în fruntea orchestrei se află Vasile Panainte – dirijor cu o înaltă experiență în arta aranjamentului orchestral, înzestrat cu cunoștințe vaste, talent și dorință nemărginită de a crea. Ideile sale moderne asupra modului de interpretare a melodiilor și cântecelor populare, combinate cu tradițiile strămoșilor  lăutari, oferă posibilități noi de creație neștirbind valoarea și esența lor.

Repertoriul  orchestrei cuprinde întreaga gamă de genuri a muzicii folclorice. Printre ele găsim aranjamentele și prelucrările distinșilor maeștri printre care: N. Botgros, I. Dascăl, P. Neamțu, Gh. Banariuc, Gh. Şevcişin, C. Arvinte ş.a. Un loc aparte în selectarea repertoriului îl ocupă propriile aranjamente și prelucrări ale elevilor ghidați de profesori, orchestra devenind astfel  o platformă imensă de valorificare a potențialului creativ în arta aranjamentului orchestral.

Anual, Orchestra de muzică populară „Tinerii Rapsozi”, împreună cu profesorii și elevii catedrei își propun să organizeze un șir de activități, menite nu doar să răspândească valorile muzicii populare, dar și să ridice nivelul cunoștințelor în domeniul măiestriei interpretative și cel al muzicii populare.

Paralel cu rezultatele pedagogice se mai realizează și alte scopuri la fel de importante cum ar fi: 1) răspândirea valorilor folclorice; 2) valorificarea folclorului; 3) implicarea tineretului în valorificarea folclorului; 4) implementarea tendințelor moderne în procesul de lucru.

Orchestra de muzică populară „Tinerii Rapsozi”, a devenit o fabrică a tinerilor interpreți.  De aici pleacă în lumea muzicii profesioniste tineri specialiști ce sunt bine școliți și pregătiți pentru activitate  în colectivele artistice din țară și de peste hotare. Fiecare evoluare a orchestrei transmite din plin toată frumusețea și farmecul muzicii populare.

Dacă în perioada sovietică și post-sovietică muzica populară a fost marcată de colective de muzică populară precum: Lăutarii, Folclor, Mugurel, Fluieraș, Joc, astăzi cu siguranță putem afirma că la aceste colective se alătură și Orchestra de muzică populară „Tinerii Rapsozi”.