Corul „VOCES JUVENES”
Corul „VOCES JUVENES”
Scurt istoric și prezentare
Corul VOCES JUVENES reprezintă Instituția Publică Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” și a fost înființat în anul 2001 odată cu reafirmarea catedrei de Canto ca entitate independentă a instituției.
În perioada 2001-2006 colectivul a evoluat în formulă mixtă, fiind protagonistul multiplelor evenimente cultural-artistice de nivel local și național. Ca un active participant al vieții culturale a Republicii Moldova, corul a fost implicat într-un șir de evenimente de nivel local și național.
Experiența internațională a corului de tineret VOCES JUVENES demarează cu participarea în Concursul International de Interpretare Corală, Ediţia a III, iunie 2003. Fiind apreciat cu Diplomă de gradul III în categoria corurilor camerale, corul înregistrează una din cele mai importante realizări din acea perioadă. Urmează participarea în 2 ediții (2005, 2006) a Festivalului Internațional de Interpretare Corală al colectivelor de tineret din Republica Moldova, soldate cu obținerea Diplomei de gradul II. La coagularea și formarea artistică a colectivului s-au implicat pasionații dirijori Tatiana Daniță și Denis Ceausov, la fel ca și maestra de concert Ina Deleu.
Astăzi Corul de tineret VOCES JUVENES, după o pauză de aproape 20 ani, s-a reconfigurat, fiind format din elevii/elevele catedrelor de Canto, Muzicologie și Instrumente aerofone și percuție, abordând atât formula pe voci egale cât și cea mixtă.
Ediția curentă a Concursului Internațional de Interpretare Corală „Gavriil Musicescu”, 2025, reprezintă o provocare, pe cât de interesantă pe atât de responsabilă, în reapariția acestui colectiv, reprezentat fiind de formula feminină a corului. Alături de tinerele entuziasmate ale corului VOCES JUVENES, această provocare și-au asumat-o conducătorul Tatiana Daniță și maestrul de concert Danil Suzov.






