Corala „Gloria”
Corala „Gloria”
Promotor al tradițiilor Artei Corale Naționale
Scurt istoric și prezentare
În această formație corală își cizelează măiestria profesională elevii Catedrei Dirijare corală. Formația este cunoscută publicului meloman prin evoluări spectaculoase în cadrul diferitor spectacole muzicale, concursuri de artă corală, emisiuni radiofonice și televizate.
Începuturile acestui colectiv au fost marcate de activitatea pedagogului și fondatorului catedrei Dirijat coral – A. D. Iușchevici. La acea perioadă, corul activa sub conducerea Anei Dimitrievna Iușchevici. În acest colectiv coral activau studenții de la Conservatorul de Stat G.Musicescu împreună cu elevii școlii de muzică Ștefan Neaga (pe atunci așa se numea). Printre conducătorii corului catedrei îl menționăm pe Efim Bogdanovschi, Mihail Pelin, Jana Dascăl, Profirie Scramtai, Valentin Budilevschi, ș.a.
Un rol aparte în dezvoltarea Coralei „GLORIA” din această perioadă îi revine dirijorului Petru Stroiu, personalitate distinsă a culturii noastre naţionale, un adevărat mesager al artei de interpretare corală şi un pedagog cu experienţă în domeniu. Stând la pupitrul dirijoral timp de 30 ani (1964-1994) Petru Stroiu a pledat pentru calitatea interpretării. În mod special s-a impus prin abordarea unui repertoriu național, creațiile populare, născute din folclorul nostru autentic.
Începând cu anul 1994 conducătorul coralei devine Sorin Cazacu, iar din 1999 – Oleg Constantinov, ambii absolvenţi ai Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”. Susținuți cu abnegație de șeful catedrei și managerul fidel al acestui colectiv – Onisim Cazacu, Corala „GLORIA” a devenit un colectiv recunoscut în țară și peste hotarele ei:
- Premiul II – la Concursul Internațional de Interpretare Corală din Chișinău, 1995;
- Premiul I – la Festivalul-Concurs „Gavriil Musicescu” din Chișinău, 1997;
- Premiul I – la Concursul Internațional de Interpretare Corală din Chișinău, ediția II-a, 1998;
- Premul II – categoria cor mixt; Premiul III – categoria cor bărbătesc;
- Premiul special „Simpatia publicului” – la Al XXV-lea concurs în numele profesorului „G. Dimitrof” din Varna, Bulgaria, 1999.
- Acest lanț de realizări a continuat cu o nouă forță sub bagheta dirijorului Oleg Constantinov :
- Laureat – la Festivalul Internațional de Muzică Corală, ediția a XIX-a din Vittora-Gastiez, Spania, 2000;
- Premiul I – categoria cor mixt, Premiul I – categoria cor feminin,
- Premiul IV – categoria folclor – la Festivalul Internaţional de Muzică Corală din Cantoanigros, Spania, 2001;
- Premiul II – categoria cor mixt, Premiul special „Simpatia publicului” – la Festivalul Internaţional de Muzică Corală din Tour, Franța, 2001;
- Laureat – la Concursul Coral Internaţional din Cannes, Franța, 2002;
- Laureat – la Festivalul-Concurs Internaţional din Tolosa, Spania, 2002;
- Premiul I – categoria cor mixt, Premiul III – categoria cor feminin – la Festivalul Internaţional de Muzică Ortodaxă din Hajnowka, Polonia, 2003;
- Premiul III – categoria cor mixt, Premiul III – categoria cor feminin – la Concursul Internaţional de Interpretare Corală „G. Musicescu”, ediţia a III-a, din Chișinău, Moldova, 2003;
- Premiul IV – categoria cor mixt, Premiul III – categoria cor feminin,
- Premiul IV – categoria folclor – la Festivalul Internaţional de Muzică Corală din Cantonigros, Spania, 2003;
- Premiul I – categoria cor mixt, Premiul II – categoria folclor – la
- Concursul de coruri tinereşti din Basel, Elveţia, 2004.
În lista realizărilor deceniului 1994-2004 se înscrie cu brio și lansarea primului disc al Coralei „GLORIA” realizat de dirijorii: Oleg Constantinov, Sorin Cazacu și maestrul de cor – Inga Buga, Marina Cibotari, Irina Cristea, Ruslan Bardier.
O nouă treaptă artistică a colectivului este marcată de venirea în calitate de dirijor a Valeriei Diaconu în ianuarie 2005. De fapt, anul 2005 este marcat de tandemul artistic Diaconu-Constantinov. Ajutați și ei de managerul Onisim Cazacu, realizează un șir de proiecte artistice de succes.
Tatiana Daniță a preluat conducerea Coralei „Gloria” în ianuarie 2011, aducând o abordare inovatoare în promovarea imaginii colectivului. În cei trei ani de activitate la cârma coralei, a realizat peste 40 de producții muzicale, inclusiv recitaluri și proiecte artistice în parteneriat cu personalități notorii din domeniul muzicii. A colaborat cu diverse organizații și ambasade din Chișinău, contribuind la promovarea artei corale. Iată câteva link-uri:
Sub conducerea acestor dirijori, Corala „Gloria” a obținut numeroase premii și distincții la concursuri naționale și internaționale, printre care:
- Diplomă de onoare la Festivalul Internaţional de Interpretare Corală în cadrul Programului de binefacere „BUBURUZA”, ediţia a II-a din Chișinău, Moldova, 2006;
- Laureat la Concursul Internaţional de Interpretare Corală Florilege Vocal de Tours, Franţa, 2007;
- Diploma Festivalului Național Coral al Colectivelor de Tineret din Chișinău, Moldova, 2008.
- Festival Naţional de Intepretare corală Gavriil Musicescu, Ediţia 2011, 2013, 2015, 2017, 2019, 2021, 2023;
- Festival Concurs de muzică corală Ortodoxă Hajnowka, Polonia, ediția 41, 43, Locul I 2022, 2024.
Ca și predecesorii săi, Valeria Diaconu și Oleg Constantinov continuă să reînnoiască repertoriul Coralei cu creații din valorile componistice corale naționale. Colaborarea cu compozitorii contemporani autohtoni: Serghei Ciuhri, Gheorghe Mustea, Vladimir Ciolac, Vald Burlea, Snejana Pîslari, ș.a. a adus remarcabile rezultate și proiecte, care se mențin până în prezent.
Absolut inovative sunt tendințele de ultimă oră ale conducătorilor Coralei „GLORIA”, Valeria Diaconu şi Oleg Constantinov, în direcția mediatizării și promovării imaginii colectivului prin plasarea în rețelele de socializare a producțiilor muzicale cu participarea Coralei „GLORIA”. Colectivul coral este prezent la filmările pentru sărbătorile de iarnă și Crăciun producție Moldova 1; Festivalul național de interpretare corală G.Musicescu; concerte de colinde, invitați în Parlamentul Republicii Moldova pentru oficializarea Imnului de Stat la ședințe de protocol de importanță statală.
La 4 noiembrie 2023 la Chișinău a avut loc Reuniunea Președinților Comisiilor pentru Afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru Afaceri Externe, găzduită de Comisia Politică Externă și Integrare Europeană a Parlamentului Republicii Moldova United4Moldova. La acest eveniment de importanță statală corala GLORIA a deschis ședința prin interpretarea solemnă a Imnului de Stat al RM Limba noastră, și Imnului UE. La eveniment a fost prezentă Președinta RM Maia Sandu, secretari ai comisiilor europene pentru integrare, diplomați, politicieni.
Din ultimele realizări a acestui colectiv coral este prezentarea unui recital de muzică sacra autohtonă la Festivalul Internațional de muzică ortodoxă Hajnowka, Białystok, Polonia. Corala GLORIA a evoluat cu creația ”Liturghia lui Ioan Gură-de-Aur” semnată de compozitorul nostru moldovean Vladimir Ciolac, ”Psalmul 50 – reflecții corale” semnată de Vlad Burlea, colinde de Paște semnate de Sabin Drăgoi, și alte creații din palmarezul nostru național. Acest colectiv coral a evoluat cu un recital în orașul Białystok și Warszawa, Polonia. Aceste evoluări au avut un impact emoțional foarte înalt din partea publicului, și au fost apreciate de membrii juriului Festivalului.
Misiunea de bază a acestui colectiv coral este de a educa viitorii dirijori de cor, de a crea acel laborator de lucru – corul, care va acoperi toate finalitățile de curs la specialitatea Dirijare corală. Pentru viitorul dirijor de cor, este foarte important dobândirea primelor competențe de interpretare în cor, și de lucru cu colectivul coral. La proba de absolvire fiecare elev interpretează cu acest colectiv coral 2 creații din palamarezul național și internațional.
Aceste realizări reflectă dedicarea și profesionalismul dirijorilor și membrilor Coralei „Gloria” în promovarea artei corale naționale atât în Republica Moldova, cât și pe plan internațional.