Dragi iubitori ai artei și stimați membri ai comunității noastre,

Cu mare bucurie și entuziasm, Vă adresez aceste rânduri în calitate de nou director al IP Centrul de Excelență în Educație Artistică ,,Ștefan Neaga”. Este o onoare și un privilegiu să conduc această instituție remarcabilă, dedicată promovării și susținerii artei în toate formele ei.

Sunt profund recunoscătoare pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a contribui la dezvoltarea acestei instituții. Îmi doresc ca IP Centrul de Excelență în Educație Artistică ,,Ștefan Neaga” să devină un loc de întâlnire pentru toți cei care iubesc arta, un spațiu deschis și primitor în care creativitatea și talentul să fie celebrate și încurajate.

Viziunea mea pentru instituția ce o conduc este una de excelență, inovație și colaborare. Vom continua să susținem artiștii și să dezvoltăm programe care să inspire și să educe publicul de toate vârstele. Împreună, vom explora noi orizonturi și vom aduce arta mai aproape de inimile și sufletele oamenilor. Vom dezvolta cultura organizațională, care să promoveze valorile esențiale împărtășite de profesori, elevi, părinți, în vederea centrării educației elevului.

Misiunea instituției noastre promovată timp de 75 ani devine în secolul XXI și mai globală: de a forma specialiști de o înaltă ținută profesionistă, de a oferi forme speciale de învățământ profesional și de formare a cadrelor necesare în domeniul artelor. Astfel, prin dezvoltarea fiecărui elev în conformitate cu potențialul său maxim, accentul fiind pus pe dezvoltarea competențelor- cheie căruia îi vor permite încadrarea socială și învățarea pe tot parcursul vieții.

Cu o echipă managerială progresivă, cadre didactice de un profesionalism indiscutabil și elevi atât talentaţi cât şi bine motivaţi vom realiza următoarele obiective pentru dezvoltarea educației artistice de înaltă calitate: asigurarea și dezvoltarea proceselor de educație și de formare profesională la standarde de calitate necesare asigurării competitivității în spațiul național și cel european al învățământului în domeniul artelor de nivel mediu. 

Vă doresc har, curaj și forță pentru a realiza misiunea noastră nobilă de a forma generații de artiști competenți, competitivi și bine formați profesional și spiritual. Sunt convinsă că, prin eforturi comune, vom atinge noi culmi de succes și recunoaștere.

Vă mulțumesc pentru sprijinul și încrederea voastră și vă invit să ne fiți alături în această călătorie artistică.


Victoria REABOI, directoare