Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

Elevii din sistemul de învățământ profesional cu profil muzical din Republica Moldova au ajuns în topul celei de-a X-a ediție a FestivaluluiConcurs Internațional de Folclor „Cântecele Neamului”. Evenimentul a fost organizat în perioada 11-12 noiembrie de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Școala Populară de Arte „Ion Irimescu”, în Sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, având ca obiectiv principal crearea cadrului necesar lansării profesionale a tinerilor soliști vocali și instrumentiști, elevi ai Școlilor Populare de Arte din țară și din țările în care comunitățile românești păstrează tradițiile folclorice naționale. La ediția actuală au participat 35 de concurenți din România, Ucraina și Republica Moldova.

Apreciem prestanțele tuturor concurenților și adresăm cordiale felicitări laureaților acestei ediții. Anul acesta participanții din Republica Moldova s-au învrednicit de următoarele aprecieri: Alexandru Sili (secțiunea soliști instrumentiști) – premiul I, Maria Cebotari (secțiunea soliști vocali) – premiul II, ambii reprezentând Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”; premiul special al juriului a fost decernat Dimitrianei Ghircu, elevă la Școala de Arte din municipiul Strășeni.

Marele Premiu a fost obținut de data aceasta de Simona-Nicoleta Bădulescu (secțiunea soliști vocali). Laureații premiului I ai acestei secțiuni sunt Ana-Maria Calancea din regiunea Cernăuți-Ucraina și Ionuț Cocoș din Constanța. Al doilea premiul II a mers către Nicoleta-Cristina Chichiriță din Suceava, iar de premiul III s-au învrednicit Rareș Măcinică din Târgu Mureș și Mariana-Gabriela Manoli din Suceava.

La secțiunea soliști instrumentiști al doilea premiul I a fost decernat lui Gabriel Eduard-Sandu din Botoșani, iar premiul II – lui Iulian Alexandru Băițan din Suceava și Ioan Ovidiu Goia din Cluj. Premiul III a fost câștigat de Constantin Narcis Ilina din Târgu Jiu și Leonard George Popescu din Pitești.

Concurenții au fost acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, dirijată de profesorul Petrică Oloieru, originar din Republica Moldova.

Felicitări elevilor, profesorilor, Comitetului organizatoric, în mod special, domnilor Sorin Filip, managerului Centrului Cultural Bucovina, și domnului Ion Băițan, directorului Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” din Suceava pentru ospitalitate și buna desfășurare a acestui minunat eveniment.

Cu o deosebită satisfacție reiterăm faptul că Republica Moldova a demonstrat de fiecare dată o ținută spectaculoasă la această adevărată sărbătoare a cântecului folcloric:


2014


      Premiul I – Dicusară Mihai – vioară

      Premiul II – Țăranu Nicolae – vioară

      Premiul II – Tabură Mihaela – canto

      Premiul III – Babără Vasile-Florin – acordeon

      Mențiune – Ciolacu Cristian – clarinet


2015


      Premiul III –Palamarciuc Cristian – clarinet

      Premiul Special al Publicului – Violeta Popov – canto

      Mențiune –Bălățel Roman – acordeon


2016  


      Premiu I – Sandu Borș – vioară

      Premiul special pentru păstrarea tradiției – Bilețchii Tudor