Admitere

GENERALITĂȚI

PRIVIND ADMITEREA LA STUDII ÎN

CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE ARTISTICĂ „ȘTEFAN NEAGA”

 


 

 

  • Admiterea în CEEA „Ştefan Neaga” se efectuează în baza Regulamentului de organizare și desfășurare a admiterii la programe de formare profesională tehnică, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 894 din 12.06.2018, pe bază de concurs şi are drept scop realizarea selecţiei candidaţilor pe crieterii de cunoştinţe şi aptitudini la specialitatea pentru care aceștia optează.
  • Studiile în CEEA „Ştefan Neaga” se organizează cu frecvenţă la zi în termen de 4 ani pentru absolvenţii de gimnaziu și ai școlii de muzică sau de arte.
  • Limba de instruire este limba română.

 

  • Admiterea se efectuează la următoarele specialităţi:


– 21510 Canto

– 21520 Interpretare instrumentală

  • Pian
  • Instrumente cu coarde: vioară, violă, violoncel, contrabas, chitară clasică.
  • Instrumente aerofone și de percuție: flaut, oboi, fagot, clarinet, corn, trombon, tenor-bariton, tubă, trompetă, bariton, saxofon, percuţie.
  • Instrumente populare: cobză, nai, ţambal, acordeon, vioară, violă, contrabas, trompetă, clarinet etc.

– 21540 Dirijare Corală

– 21560 Muzicologie

– 21570 Dans

 

Condiţii de înmatriculare:

  • Concursul de admitere se efectuează în baza mediei notelor anuale la 3 discipline de profil, a mediei notelor de la examenele de absolvire din actul de studii şi a mediei notelor de la proba de aptitudini.
  • Înmatricularea se efectuează în ordinea descrescătoarea mediei de concurs (MC) calculată până la sutimi, prin trunchiere, constituită din media notelor anuale la 3 discipline de profil (MNDP), media notelor de la examenele de absolvire (MNEA) şi media notelor la proba de aptitudini (MNPA) după următoarea formulă:

MC = 0,5 MNPA + 0,3 MNDP + 0,2 MNEA

  • Conform p. 33 al Regulamentului pentru domeniul de educație 21 Artă se stabilesc următoarele discipline de profil:
    • limba de instruire
    • limba străină
    • istoria
  • Probele de aptitudini pentru candidaţii la concursul de admitere se desfășoară conform cerințelor elaborate de CEEA „Ștefan Neaga” și sunt constituite din:
    • Proba de interpretare;
    • Testarea aptitudinilor muzical-artistice;
    • Proba muzical-teoretică.

Notă: Probele de aptitudini pentru candidaţii de la specialitatea Muzicologie sunt constituite din: proba muzical-teoretică de specialitate (Solfegiu, Abecedarul muzicii, Literatura muzicală – scris/oral şi Proba de interpretare).


  • Dosarul candidatului la admitere cuprinde următoarele documente:

  1. cererea de înscriere în concurs;
  2. copia buletinului de identitate sau a certificatului de naştere;
  3. acte de studii (inclusiv muzicale) în original cu anexele respective;
  4. 6 fotografii 3x4cm, color;
  5. copia adeverinţei de premilitar sau a livretului militar;
  6. certificatul despre componenţa familiei;
  7. copia buletinului de identitate al unuia din părinți;
  8. un caiet de note;
  9. mapă alba din carton pentru dosar;
  10. chitanța de plată a taxei de înscriere;
  11. 4 plicuri cu 4 timbre.

  • 70 la sută din numărul total de locuri din planul de admitere sunt prevăzute pentru candidaţii din localităţile rurale şi oraşe, cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi.
  • 30 la sută din numărul total de locuri din planul de admitere sunt prevăzute pentru candidaţii din municipiile Chişinău şi Bălţi.
  • Absolvenţii şcolilor din raioanele de est ale Republicii Moldova şi din municipiul Bender care au studiat după programele de învăţământ aprobate de Ministerul Educaţiei, beneficiază de cotaparte de înmatriculare prevăzută în planul de admitere cu finanţare de la buget.
  • 15 la sută din numărul total de locuri (pentru fiecare specialitate) sunt prevăzute în planul de admitere cu finanţare bugetară pentru următoarele categorii de candidaţi:

    1. copiii cu dizabilitate severă, accentuată și medie;
    2. copiii rămași fără ocrotire părintească;
    3. copiii care au părinți cu dizabilitate severă;
    4. copiii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl;
    5. copiii proveniți din familiile cu patru şi mai mulţi copii aflaţi în întreţinerea părinţilor;
    6. candidații, care la cererea de înscriere la concurs anexează recomandarea agentului economic cu confirmarea asigurării locului de practică și a angajării în câmpul muncii;
    7. absolvenţii şcolilor cu limbă română de predare din localităţile de Est ale Republicii Moldova şi din mun. Bender, care au studiat conform programelor de învăţământ aprobate de MECC;
    8. copiii de etnie romă;
    9. tinerii care au urmat serviciul militar în termen.

  • Termene pentru depunerea actelor: 15 iulie – 31 iulie 2019, anunţarea rezultatelor până la data de 5 august 2019; 6 august – 10 august 2019, concursul repetat pentru locurile neacoperite, anunţarea rezultatelor până la data de 12 august 2019;
  • Candidații beneficiază în această perioadă de cămin.

Comisia de admitere:

  • Prin ordinul directorului, în CEEA „Ştefan Neaga” se constituie Comisia de admitere pentru organizarea și desfăşurarea concursului de admitere.
  • Comisia de admitere a instituţiei se compune din:
  1. preşedinte – directorul CEEA „Ştefan Neaga”;
  2. secretar responsabil;
  3. membri – cadre didactice din instituţie.

Programul comisiei de admitere:
• Luni-Vineri: 09:00-16:00
• Sâmbătă: 09:00-12:00
• Duminică: zi de odihnă


Orarul consultațiilor:

Consultații pe specialități: 29, 31 iulie 2019;

Consultație la Solfegiu și Abecedarul muzicii: 2 august 2019.


Orarul examenelor:

Examen la proba de aptitudini: 1 august 2019;

La Solfegiu și Abecedarul muzicii: 3 august 2019.