Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Arte a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, în calitate de Centru ştiinţifico-didactic şi artistic al zonei de nord, având unul din obiectivele prioritare dezvoltarea şi consolidarea metodico-didactică a domeniului muzical-artistic, în colaborare cu Serviciul Metodic din cadrul Centrului de Excelenţă în Educaţie Artistică „Ştefan Neaga” şi Administrația Școlii de Arte „Alexei Stârcea” din or. Chișinău, a organizat la 03 ianuarie 2019 Seminarul metodico-artistic cu genericul „Problema Muzicii în învățământul muzical”.
Au fost prezente 120 cadrele didactice din instituțiile de învățământ artistic extrașcolar din zonele de centru și sud ale Republicii Moldova.
Obiectivele seminarului au fost axate pe:
- identificarea problemelor actuale și actualizarea viziunilor în procesul de predare-învățare;
- stabilirea impactului muzicii asupra procesului instructiv-didactic;
- analiza şi încadrarea competenţelor specifice ale educaţiei artistice în demersul lecţiei.
În acest context, formatorul Gajim Ion – doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, cercetător științiic, filosof, autor de manuale și monografii de filosofie, psihologie și educație muzicală, a împărtășit cu abnegație din propriile convingeri și cercetări științifice (expoziție -cărți de autor) formabililor la această sesiune didactică, încadrată în cerinţele curriculare.
Nicolaescu Gheorghe,
metodist, Serviciul Metodic
Galerie foto: