Catedra instrumente tradiționale românești “Vasile Roșcovan”

Misiune educaţia şi instruirea artiştilor instrumentişti, membrilor ansamblurilor folclorice, orchestrelor de instrumente populare, maeştrilor de concert.

Obiectivul principal: asigurarea instruirii de calitate a viitorilor specialişti în domeniul interpretării instrumentale, precum şi instruirii/ educaţiei muzicale prin cultivarea competenţelor necesare exercitării profesiunilor specifice domeniului.


Scurt istoric şi prezentare

Începând cu anii ’80 ai sec. XX, catedra a devenit una dintre cele mai importante unităţi didactice din veriga medie ce asigură formarea profesională a instrumentiştilor şi interpreţilor cântecului popular din Republica Moldova.

Catedra de instrumente populare există din 1972. În octombrie 1976, prin ordinul nr. 166 al Ministerului Învăţământului din URSS, ea a fost inaugurată oficial. Ideea fondării unei astfel de catedre i-a aparţinut profesorului Vasile Roşcovan, fiind susţinută de dirijori şiinterpreţi din orchestre de muzică populară, muzicieni şi oameni de cultură din Republica Moldova: S. Duja, P. Neamţu, V. Crăciun, D. Chiroşca, A. Bârsa, R. Iuncu, I. Cetulean, Gh. Platon, I. Negură, V. Ciobanu,T. Ţurcanu, E. Zubriţchi, V. Agrici, A. Marian ş.a.

Graţieactivităţii acestei catedre, astăzi Republica Moldova se poate mândri cu generaţii de instrumentişti, interpreţi de muzică populară, dirijori care activează în colective profesioniste şi de amatori, devenind promotori ai muzicii şi cântecului popular în ţarăşi peste hotare. Absolvenţii catedrei au ajuns nume de notorietate în cultura muzicală autohtonă: P. Dabija, S. Creţu, V. Luţă, A. Buga, M. Bunea, M. Stoianov, D. Axenti, A. Nistreanu, V. Petic, V. Rusu, O. Nedelea, D. Belinschi, P. Baranciuc, S. Certan, J. Buldumea, Ch. Dabija, R. Daud, A. Recian, V. Duminică, M. Condrea, S. Târşu, P. Strelciuc, A. Nunu, V. Gurari, S. Cojocaru, I. Egorov, A. Andriuţă, O. Timuţă, N. Barbu, P. Cazan, T. Munteanu, A. Ciuhrii, P.Rotaru, C. Şevcişin, V. Ciutac, N. Panainte, M. Gheraş. I. Malcoci, V. Drăgălin, S. Diaconu, A. Ochişanu, V. Moraru, S. Grădinaru, L. Gheorghiţă, O. Mardari, D. Pătărău, E. Nistreanu, N. Duplei, C. Moraru, C. Panainte, V. Pădurean, A. Donţu, I. Tofan, A. Samoilă, R. Grib, M. Rusu, I. Condrea, O. Laşcu, S. Mîrzac, I. Proca, M. Grosu, M. Ciobanu ş. a.

Corpul profesoral este format din pedagogi cu experienţa, rezultatele cărora au o contribuţie incontestabilă în dezvoltarea învăţământului artistic şi a culturii muzicale naţionale: V. Panainte – şef de catedră, V. Antohi , Gh. Platon, I. Paladii,  V. Borodin, I. Tălămbuţă, V. Laşcu, I. Cetulean, V. Grib, P. Ţurcanu,  S. Mârzac, A.Panuș, Gh. Trifăuțan, S.Vrabie, N. Odobescu, A. Mustea, V Reaboi, Gh. Șevcișin, O. Tarnavschi. Aceşti talentaţi profesori sunt formatori şi îndrumători în activităţi pedagogice de nivel naţional, menţinând un dialog permanent cu exponenţii învăţământului de specialitate. Activitatea didactică este dublată de cea de creaţie sau interpretare. Un segment semnificativ din totalul cadrelor didactice este antrenat în acţiuni cu recunoaştere naţională şi internaţională: membri ai Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova, deţinători ai distincţiilor de stat, diplome, prezenţi pe afişele de concert din ţară şi din străinătate, în concursuri şi festivaluri, artişti instrumentişti sau vocali.


Se studiază instrumentele muzicale: vioara, contrabasul, clarinetul, trompeta, acordeonul, naiul, ţambalul, cobza.


Componenta de formare în specialitate include dsciplinele:

  • Instrumentul muzical de bază;
  • Dirijarea;
  • Orchestrația;
  • Ansamblul;
  • Lectura la prima vedere;
  • Pian auxiliar;
  • Instrumentele orchestrei;
  • Aranjament orchestral;
  • Instrument complementar.

Creaţie şi implicare în comunitate

Catedra sprijină implicarea individuală în toate domeniile vieţii muzicale: studii, creaţie şi interpretare. Elevii şi personalul didactic participă la numeroase programe culturale naţionale şi internaţionale, se implică activ în viaţa culturală a municipiului Chişinău şi a Republicii Moldova.